duminică, 22 august 2021

Locomotiva gării Buzău - 150 de ani de cale ferata la Buzău ! Un omagiu adus tuturor CFR-istilor Buzoieni !













Am fost rugat de un bun prieten să spun povestea locomotivei 50659 expusă în rondul din fata Gării Buzău. Am încercat sa mă țin de cuvânt , atât cât am putut, si am sa postez aici o mica istorie a acestei locomotive. Ceva ce nu o sa găsiți în cărți sau informații locale buzoiene: 
Locomotiva este construită la comanda CFR, în “Fabrica de locomotive” din cadrul S.A.R. Nicolae Malaxa București cu numărul de fabricație 201. Iese pe porțile fabricii la finele anului 1936 cu numărul de serie CFR-50.659. Face parte dintr-un număr total de 805 locomotive din aceasta serie existente la CFR intre anii 1919-1997 din care 285 de import și 520 de construcție româneasca. În literatura de specialitate , locomotiva este încadrata la seria E-h2 (după numărul și componența osiilor). Începând cu anul 1926 statul român comanda constructorilor autohtoni (U.D. Resița si SAR N.Malaxa) introducerea în fabricație a modelului german G10 (din care provine acesta serie). Locomotiva 50659 face parte din lotul de 520 de astfel de locomotive fabricate in România între anii 1926 si 1943. În anul 1933, statul româna achiziționa o astfel de locomotiva cu prețul de 6.290.000 lei-aur. Astăzi locomotiva are montat un cazan (partea superioara cu tot ansamblu de țevi de presiune și camera de ardere) de fabricație germana ( Rheinmetall sau Frid Krupp Esen) provenit de la o locomotiva fabricata în 1921. Cazanele sunt considerate elemente interschimbabile astfel ca la una din reprațiile mari, acesta a fost înlocuit. Istoria acestei locomotive este astăzi o “nebuloasă”, deoarece “Cartea Tehnica” a acesteia ( un fel de “certificat de înmatriculare + carte tehnică” asimilat actualelor vehicule auto) a rămas în arhivele MAPN. Din puținele date pe care le dețin , după ieșirea din fabricație locomotiva a fost îndrumată sa efectueze serviciu de remorcare la trenuri de marfa+călători în zona de sud a României ( Craiova, Roșiori, Caransebeș) ca ulterior sa o regăsesc în zona transilvana (Jibou, Dej, Simeria). Pana în 1959 nu sunt date sigure. Intre anii 1959 și 1994 locomotiva trece succesiv în parcurile Depourilor Ploiești (1958-1964) Fetești (1964), Pitești (1985) , Jibou (1991-1994). în anul 1994 locomotiva intra în “ Parcul strategic al MAPN” pana în anul 1997, când în urma unui “ordin” dat de ministrul transporturilor ( un vestit “marinar”) întreg parcul strategic al MAPN se îndruma la casare . Locomotiva este îndrumata la Remat Giurgiu în noaptea de 26/27.03.1997 și așteaptă sa fie tăiata pana în data de 20.04.1997 când la insistentele unor CFR-iști din centralul cailor ferate de a mai “scăpa” câteva locomotive de patrimoniu , este scoasa și introdusă în parcul Depoului CFR Ploiești . Întrucât locomotiva era operațională , motivația de scoatere de la casare a fost:”pentru deservirea trenurilor turistice” cu locomotive de epocă. Este ultima locomotivă cu abur din România care a intrat în parcul de gestiune a unui depou. Ajunge în Depoul Ploiești la data de 22.04.1997 și staționează în aceasta unitate fără a efectua vreodată remorcare de trenuri sau punere sub presiune. În același an , locomotiva este estetizată și participă la manifestările dedicate împlinirii a 125 de ani de la înființarea Gării de Nord , având atașata garnitura regala. La data de 11.09.1998 locomotiva este trecuta în categoria “locomotivă în patrimoniu CFR – piesă de muzeu”. Acest statut împiedică la restructurarea cailor ferate din același an , pe noul proprietar (CFR SAAF SA) să o propună la casare și rămâne în păstrarea acestora cu locația Depoul CFR Călători Ploiești. În anii ce au urmat, locomotiva suferă un proces continuu de degradare, fiind obiectul unor dispute (inclusiv în instanțe) intre CFR Infrastructură-proprietar (căreia i se cerea chirie pentru staționarea acestei locomotive pe liniile proprii) și CFR Călători. Locomotiva a rămas una din puținele locomotive cu o stare de integritate de peste 90 % , asta datorită numai unui mare iubitor (și specialist ) a locomotivelor cu abur din Depoul CFR Ploiești. În 2019 locomotiva este adusă de la Depoul Ploiești și intră pentru reabilitare și estetizare la SIMC Buzău ( nu la Depoul CFR Buzău cum se vehiculează în presă sau în alte publicații). Este meritul celor de la SIMC Buzău pentru efortul și munca de estetizare a locomotivei . Povestea aducerii acestei locomotive la Buzău și a inițiativei de “a avea o locomotivă expusa în Gara Buzău” s-a născut în 2004 în Depoul CFR Buzău. Administrația locală buzoiană aduce în discuție anul 2019, pentru că ,în acel an a fost implicată. Povestea inițiativei și proiectului „locomotiva în gara Buzău”, implică oameni, situații , decizii destul de sensibile. În principal, trebuie să am acceptul persoanelor implicate sa pot să spun povestea lor , și nu cred ca il pot obține. Sunt oameni cu mult bun simt și de o modestie exemplară. Acești oameni au făcut posibila atât expunerea în stația Brăila a locomotivei buzoiene cu abur 50.504 cât și a actualei locomotive la Buzău. Toți sunt mulțumiți că proiectul lor a reușit și niciunul nu este interesat de publicitate. Nu am menționat nimic legat de tender (magazia de cărbuni și apa atașata locomotivei). Am fost întrebat de ce are alta serie (50.850), și am sa răspund aici. De multe ori în depouri , se constatau deficiențe care împiedicau locomotiva sa plece cu tenderul ei defect (având aceeași serie) și ca urmare una din modalitățile de rezolvare a situației era sa se înlocuiască acest tender cu altul de la alta locomotivă (de obicei defectă) și astfel să se poată repune cât mai rapid locomotiva în funcțiune. După repararea tenderului defect , doar o situație favorabila făcea ca locomotiva sa primească tenderul de origine înapoi. Eu nu am data exacta când tenderul locomotivei a fost schimbat și motivul, din câte se pare locomotiva a “beneficiat” de acest tender cu ocazia “tranzitării” prin parcul strategic MAPN. Transportul de la SIMC Buzău si postarea locomotivei in rondul gării, a fost facută in data de 24 si 25.08.2020. Manifestările dedicate sărbatoriri CFR-istilor in data de 11.09.2020. PS: "150 de ani de cale ferată la Buzău" este determinată de construcția căii ferate Bucuresti-Galați. Prima trecere a unui tren oficial prin "gara" Buzău a fost in 14(26) octombrie 1870 -dus si 16(28) octombrie intors, tren constituit de regele Carol I , plecat in inspecția lucrărilor impreună cu ministrul lucrărilor publice George Cantacuzino. Aceaste date sunt considerate ca "prima trecere oficială a unui tren prin gara Buzău". Deschiderea parțiala a liniei Bucuresti -Brăila si Galați-Roman a fost in data de 15(27) decembrie 1870.

 

Niciun comentariu: